La putìa (lat. Apotheca) è nu nicòzziu nicu: pò èssiri lu nicòzziu d'alimentari ca s'attrova sutt'â casa, o 'n ginirali nu nicòzziu pri la vìnnita di diversi merci o pri attivitati artiggianali.

Na tipica putìa dû sud di l'Italia.

 putìa pò èssiri macari nu puntu di vìnnita di vinu sfusu, ca si pò cunzumari 'n locu o si pò accattari pi purtarisillu. La putìa dû vinu era urganizzata cu vutti ca cuntinèvanu vinu jancu e nìuru e di diversi qualitati; avìa na saletta cu tanti tàvuli unni li cristiani s'assittàvanu e, ntra na bivuta e n'àutra, passàvanu lu tempu addiscurrennu oppuru cu li jòcura chî carti.

Sprissioni e modi di diri cancia

  • Èssiri di casa e putìa: stari di casa unni s'avìa la putìa o aviri un postu di travagghiu vicinu a la sò casa. Frinquintari cuntinuamenti la casa di quarcunu.
  • Èssiri tuttu casa e putìa: Non friquintari nuddu àutru postu e picciò èssiri tuttu casa e travagghiu. Havi lu stissu significatu di èssiri tuttu casa e chiesa.
  • Stari di casa e di putìa: non alluntanàrisi nu minutu di un postu.

La "Putìa" ntâ littiratura cancia

  • Vincenzu Consolo, nti La ferita dell’aprile (Mondadori 1963 – Einaudi 1977): "Riforniva di vino le potìe dove vanno la sera gli uomini che faticano a fare il tocco" .
  • Andrea Camilleri, nti Un mese con Montalbano 1998: "Passò davanti alla solita putìa di càlia e simenza"
  • Toscano, nti Ultimo appello 2005: "Ma quella era tutta casa e putìa..."