Santu Pietru (artìculu 'n salentinu)

Cercamu persune de lu Salentu ntirissate a scrìvire artìcule, crande o pìccule, 'n salentinu per lu nosthru pruscettu nciclupèdicu Wikipedia. Putete scrìvire quiddhru ca vulete (per esempiu l'artìcule subbra le cumune salentine). Ma per favure, lasciate una thraduzione de le parole diffìcile e ndicàte la pruvenienza de la parlata salentina usata. Nun mporta se sete leccisu, brindisinu, o tarandinu, sempre salentinu sete! Crazie.
abbiccidariu St'artìculu è scrittu 'n salentinu di Santu Pietru (BR), si stai circannu l'artìculu scrittu 'n sicilianu standard, vidi Santu Pietru (BR).


Santu Pietru
File:San Pietro Vernotico-Stemma.png
Nomu ufficiali: San Pietro Vernotico
Riggiuni: Pugghia
Pruvincia: Brindisi (BR)
Cuurdinati:
Ammustra ntâ mappa
Superfici: 46 km²
Abbitanti: 15.019
Dinzitati: 327 ab./km²
Cumuni cunfinanti: Brìndisi, Cilinu, Schinzanu (LE), Turchiarulu
CAP: 72027
Prifissu telefònicu: +0831
Situ ufficiali:


Santu Pietru (puru scrittu Santupietru) o Santu Pietru Vernoticu (virsione lucale lunga) eta un cumune salentinu ca se trova ntra la pruvincia te Brindisi.

Storia cancia

Ntra lu passatu Santu Pietru (ma puru Turchiarulu, San Donaci, San Pancraziu e Cilinu) facìa parte te la pruvincia te Lecce.

Lu stile te vita te na fiata cancia

Muti e muti anni arretu le cose a santu piertu e a tanti autri paisi eranu diverse nu c'eranu tutte le tecnologie che c'erano adesso certu moi è più commitu tinimu tutte le cose a purtata te manu. Mute tradizioni sannu perse nu c'eta quasi cchiui lu rispettu, ma prima la famiglia ia tanta importanza se vivia cu muta serenità e allegria tra parienti e amici. La scola era sulu per li masculi per ci putia scire le fimmine rimanianu a casa cu iutanu le mamme e li siri scianu fore e se ritiravanu a l'ura te pranzu se non chiui tardu, certu ci chiuvia, nivicava o facia male tiempu se stianu a casa. Durante l'estate se savanu alle 3 te la matina allu scuro cu li traini e li cavaggi, per poi turnare cchù mprima per la forte afa ca se zziccava a sentere versu le 11. Tutte le cose eranu fatte artigianalmente, cu le sarmente te le vigne facianu la carbonella per le brasciere, se facianu li cestini e tante autre cose. Quasi ogni casa tinia l'uertu retu cu le chiante e le caggine, li cavaggi, e autri animali. Gli iaggi e le gaggine eranu le cchiu importanti percè quandu sirvia la carne per qualche evento speciale li ccitianu per poi cucinarli. Ogni casa tinia lu focalire ca durante l'inviernu ardia sempre ogni giurnu e puru te estate percè sirvia cu cucini dato che lu gas nun c'era. Lu compitu te le fimmine era quiggiu a prima matina, la cucina, ianu dumare lu fuecu ianu cariciare la legna e le sarmente, le pentole ca se usavanu eranu le pignate o quelle te fierru ca vinianu mpise cu la catina subbra l'ampa de fuecu o se mintianu vicine soluamente cu se scarfanu, quandu spicciavanu cu cucinanu se mintianu a fare servizie o cu cusenu o cu filanu la lana. Cià li ortali c'eranu quasi sempre li puzzi per l'acqua ca attraversu lu sicchiu cariciavanu cu se lavanu e cu cucinanu. Tandu le famiglie eranu numerose e cu cresci figghi ci ndeulia fatia, li pannolini eranu te stoffa bisugnava cu li lavi sempre. Durante l'estate in ogni strada era festa la sira se aprianu miluni e autra frutta e se cuntavanu le storie, la festa cu attesa era la festa te Santu Pietru in cià occasione se mangiava carne pisce e se facia lu pranzu completu tra familiari e amici, c'era na forte religione e culto per li santi e ogni duminica se scia a missa all'ampete e durante le prucissioni se addobbavano le strade cu fiuri e lanzuli te corredu buenu, lucerne e candile. Tanti eranu li proverbi ca per fortuna sannu tramandati finca a moi.

Talìa puru cancia


  Purtali di lu Salentu – Jiti a l'artìculi di Wikipedia supra lu Salentu.